Thursday, November 9, 2017

Avanpremiera! Citeste acum un fragment din ,,Pe insulă” de Tracey Garvis Graves



Doi tineri, o insulă pustie și o iubire aproape interzisă.

,,-Nu-mi găsesc locul în lumea ta.
-Nici eu, a zis cu glas ferm, dar plin de tandrețe. Hai să ne făurim lumea noastră. Am mai făcut-o și înainte.”

This is EpicLove!

Anna Emerson este profesoară de engleză, are treizeci de ani și o nevoie disperată de a evada. Sătulă de iernile friguroase din Chicago și prinsă într-o relație care nu duce nicăieri, nu stă deloc pe gânduri atunci când i se propune să-și petreacă vara pe o insulă tropicală, ca profesor meditator pentru tânărul T.J. care are șaisprezece ani. 
T.J. Callahan nu-și dorește să plece nicăieri. Cancerul de care suferă este în remisiune și nu vrea decât să revină la rutina lui zilnică. Părinții însă îl bat la cap să-și petreacă vara în Maldive și să recupereze tot ce a pierdut în ultimul an de școală. 
Anna și T.J. urcă la bordul unui avion particular care trebuie să-i ducă la casa de vacanță a familiei Callahan. Avionul se prăbușește, și curând își dau seama că sunt aruncați pe o insulă nelocuită. 
La început, se luptă să supraviețuiască, dar pe măsură ce zilele devin săptămâni, apoi luni, cei doi încep să se confrunte cu tot mai multe greutăți, printre care și posibilitatea ca boala lui T.J. să recidiveze. În ziua în care T.J. își sărbătorește încă o zi de naștere pe insulă, Anna începe să se întrebe dacă nu cumva cea mai mare provocare dintre toate nu este faptul că trăiește alături de un băiat care, treptat, devine bărbat. 
Tracey Garvis Graves este o scriitoare americană de bestselleruri New York Times, Wall Street Journal și USA Today. Volumul său de debut, Pe insulă, s-a regăsit multe săptămâni pe lista New York Times cu cele mai bine vândute romane, a fost tradus în douăzeci și nouă de țări și este în proiect pentru realizarea unul film de lung metraj cu studiourile MGM și Temple Hill Productions. 
Puteți obține mai multe informații despre autoare, accesând: 

,,Pe insulă" de Tracey Garvis Graves, traducere din limba engleză și note de Adina Pintea
ÎN CURÂND ÎN LIBRĂRII!


Fragment:

,,Pe insulă”, Tracey Garvis Graves, traducere din limbaengleză de Adina Pintea, Editura Epica, colecția EpicLove, București, 2017

Anna

La o săptămână după ziua mea m-am pus în pat lângă el și am observat surprinsă că adormise deja. Am fost la pipi, după care am umplut sticla noastră de apă din colectorul de apă, dar nu mi-a luat decât câteva minute, iar T.J. nu adormea niciodată fără să facem mai întâi dragoste.
Dormea încă în dimineața următoare când m-am trezit și nu se trezise încă nici după ce fusesem la pescuit și la cules de nuci de cocos și fructe de pâine.
M-am urcat în pat. Avea ochii deschiși, dar părea foarte obosit. L-am sărutat pe piept.
— Te simți bine? l-am întrebat.
— Da, sunt doar obosit.
L-am sărutat pe gât, așa cum știam că îi place, dar m-am tras brusc înapoi.
— Hei, nu te opri.
Mi-am pus mâna pe gâtul lui.
     — T.J., aici e o umflătură.
A întins mâna și a pipăit locul cu degetele.
     — Probabil nu e nimic.
     — Ai zis că îmi spui dacă observi ceva.
     — Nu am știut.
     — Chiar arăți foarte obosit.
     — Nu am nimic.
M-a sărutat și a încercat să-mi dea tricoul jos.
M-am ridicat, mai departe de el.
    — Și atunci ce e cu umflătura aceea?
    — Nu știu. S-a dat jos din pat. Nu-ți face griji, Anna.
După micul dejun, m-a lăsat fără nicio tragere de inimă să-i palpez din nou gâtul. Am apăsat ușor cu degetele zona de sub maxilar și am descoperit noduli limfatici inflamați în amândouă părțile. Transpirase, oare, în timpul nopții? Nu eram sigură. Nu părea să fi slăbit. Aș fi observat dacă ar fi fost așa. Niciunul dintre noi nu spusese nimic despre ce însemnau acele umflături. Părea extenuat, așa că l-am trimis din nou în pat. M-am dus până în lagună, am intrat în apă și m-am lăsat să plutesc pe spate, cu ochii ațintiți spre albastrul cerului fără nori.
Cancerul revenise. Știam asta și o știa și el.
S-a trezit să mănânce de amiază, dar după ce am mâncat, el a adormit din nou până la ora cinei. Am intrat în casă ca să văd ce face. Când m-am aplecat să-l sărut, pielea lui mi-a pârjolit buzele.
   — T.J.!! A gemut când am pus dosul mâinii pe fruntea lui. Mă întorc imediat. Mă duc să aduc paracetamolul.
Am găsit trusa de prim-ajutor și am aruncat două pastile în palmă. L-am ajutat să le înghită cu apă, dar a dat totul afară după câteva minute.
L-am curățat cu un tricou și am încercat să-l mut puțin, pe o parte mai uscată a păturii. A țipat când l-am atins.
    — Bine, nu te mut. Spune-mi unde te doare.
    — Capul. În spatele ochilor. Peste tot.
Stătea nemișcat și nu scotea niciun cuvânt.
Am așteptat puțin și am mai încercat să-i dau paracetamol. Eram îngrijorată că avea să le vomite și pe acestea, dar de data asta au rămas în stomac.
   — Te vei simți mai bine curând, i-am zis, însă când am verifi­cat o jumătate de oră mai târziu, fruntea lui era și mai fierbinte.
Febra l-a chinuit toată noaptea. A vomitat din nou și nu suporta să îl ating pentru că spunea că simțea că i se sparg oasele.
În ziua următoare a dormit ore în șir. Nu a vrut să mănânce și abia dacă a băut ceva. Fruntea îi ardea atât de tare, încât m-am temut ca nu cumva febra să-i afecteze creierul.
Ăsta nu era cancer. Simptomele apăruseră prea brusc.
Dar dacă nu este cancer, atunci ce este? Și ce naiba fac?
Febra nu i-a scăzut și niciodată nu mi-am dorit mai mult gheață ca atunci. Ardea atât de tare, iar tricoul pe care i l-am udat și apoi l-am stors era probabil prea cald ca să-i răcorească fruntea, dar nu știam ce altceva să fac.
Buzele îi erau uscate și crăpate și am reușit să-i dau să bea niște apă cu pastile de paracetamol pisate. Voiam să-l țin în brațe, să-i alin durerea, să-i dau părul la o parte din ochi, dar atingerea mea îi provoca durere, așa că nu am făcut nimic.
O erupție și-a făcut apariția pe pieptul lui în cea de-a treia zi. Pete de un roșu aprins i-au apărut pe față și pe corp. Am crezut că poate febra era pe cale să scadă și că erupția de pe corp semnala că se lupta în continuare cu boala, dar a doua zi dimineață, erupția arăta mai rău și febra era mai mare. Neliniștit și iritabil, era când conștient, când își pierdea cunoștința, lăsându-mă pradă panicii atunci când nu-l puteam trezi.
În a cincea zi a început să-i curgă sânge din nas și din gură. Frica mă copleșea în valuri în timp ce-l ștergeam de sânge cu tri­coul meu alb; după-masă târziu, era deja roșu. Mi-am spus că sân­gerarea se oprise, dar nu avusesem dreptate. Corpul îi era acoperit de vânătăi acolo unde sângele îi băltise sub piele. Am stat întinsă lângă el ore întregi, plângând și ținându-l de mână.

    — Te rog, nu muri, T.J.



Follow on Bloglovin

2 comments:

ADINA said...

Abia astept sa o citesc!❤

Clara G. said...

Wow! A trecut ceva timp de cand am citit aceasta carte. Ma bucur sa o vad in sfarsit si in Romania. Felicitari, Epica!

Si soarele e o stea