Wednesday, October 11, 2017

Romane in curs de aparitie la Editura ART!


Batman #1. Conclavul bufnițelor
de Scott Snyder


Bestseller #1 New York Times

Ilustrații de Greg Capullo și Johnathan Glapion
Traducere din limba engleză de Cristian Lăzărescu
hardcover
ISBN 978-606-710-502-5
Bestseller, Recomandată, Ilustrată
Domeniu: Romane grafice
Colecție: Grafic ART

„Snyder ar putea fi scenaristul lui Batman definitoriu pentru generaţia noastră.“ - Complex Magazine

Bruce Wayne cunoaşte poveştile despre Conclavul bufniţelor din Gotham. Membrii periculoasei cabale se întâlnesc în secret şi conduc oraşul din umbră. Pentru Batman toate astea au fost doar născociri, căci Gothamul era oraşul lui. Dar un asasin aparent imposibil de oprit îşi împlântă adânc ghearele în inima metropolei, ţintind cetăţeni de marcă. E posibil ca aceste bufniţe să fie în spatele tuturor nelegiuirilor şi corupţiei? Sau Bruce Wayne începe s-o ia razna cedând stresului la care e supus în urma permanentului război pe care îl duce împotriva răufăcătorilor? 

Dacă legenda e adevărată, cei ce dirijează Gothamul sunt nişte prădători mult mai puternici decât par. Iar cuiburile lor sunt peste tot...

„Bruce Wayne este dat naibii. Punct.“  - IGN

„Un start extraordinar... Snyder cunoaşte bine personajele, plăsmuieşte un mister intrigant şi vine cu nişte acţiuni pe care Capullo le realizează nemaipomenit. E categoric în vârful topului noilor titluri DC.“  - The Onion/AV Club

„Avem un erou cu personalitate (care mânuieşte sarcasmul la fel de bine ca batarangul), o hoardă de super-răufăcători, tupeu cât cuprinde şi un arsenal high-tech care n-are cum să-i impresioneze pe fanii mai vechi şi mai noi ai lui Batman.“  - USA Today

Anul potopului
de Margaret Atwood


Bine ați venit în universul exorbitant al imaginației lui Margaret Atwood!


Traducere din limba engleză și note de Diana MarinCaea
Ilustrația copertei de Mircea Pop
hardcover, 115x185 mm
ISBN 978 606 710 508 7


Dacă Oryx și Crake era povestea zilelor de dinainte de sfârșit, Anul potopului – cum o sugerează și titlul – ne aruncă în mijlocul apocalipsei, relatată din perspectiva celor mai improbabili supraviețuitori: două femei inabile social ale căror vieți eșuează în mijlocul unui grup de fanatici religioși ce așteaptă, ironic, tocmai sfârșitul lumii.

Când – ca urmare a actului de terorism genetic din prima carte – majoritatea populației lumii moare, ce vor mai face cei câțiva rămași în viață? Atwood spunea pe îndelete povestea acestor ultimi actori umani din istorie, încercând să se descurce într-o lume pe care uneori tocmai lăcomia sau indiferența lor au făcut-o imposibil de recunoscut.

„Scrisă cu energie, inventivitate și cu mult fler narativ... O carte captivantă și viscerală ce scoate în evidență talentul pur de povestitoare al lui Atwood.”  - New York Times

„Un thriller care-ți va face inima să-ți sară din piept.”  -  Washington Post


Ușor cu pianul pe scări
de Marin Sorescu



Avem de a face cu o critică foarte serioasă care are și avantajul că produce delicii la lectură. (Ovid S. Crohmălniceanu)

hardcover, 115x185 mm
ISBN 978-606-710-499-8


Transportul pianului pe scări a prilejuit și geniului comic burlesc al cinematografului mut momente de neuitat. Titlul sub care apar adunate laolaltă articolele de critică literară ale lui Marin Sorescu trebuie înțeles și așa.

Opiniile creatorilor în materie de artă poartă o pecete personală foarte apăsată și nici acestea din urmă nu contravin regulii. În ele recunoaștem îndată hazul inconfundabil al autorului ciclului La lilieci.

Criticul, sub această înfățișare, ciocnește pianul de toți pereții, ca în faimoasele filme mute ale studiourilor Keystone. Dacă instrumentul e bun, scoate țipete armonioase și demonstrația calității lui se realizează astfel în chip spectaculos. Dacă nu, această critică „prin șocuri“ se vădește încă o dată salutară. Dă gata o operă debilă, spre amuzamentul general.

Tonul glumeț nu afectează deloc justețea sentințelor, aproape întotdeauna inteligente și profunde. Practic, joaca e ca să ne ia ochii, în realitate avem de a face cu o critică foarte serioasă care are și avantajul că produce delicii la lectură. Puține pagini atât de inspirate am citit pe marginea unor autori dificili cum sunt Borges, Michaux, Cioran, Voiculescu, Noica sau G. Călinescu. Unde mai pui că Marin Sorescu îndrăznește chiar să ia peste picior persoane cu multă trecere și gazetă săptămânală la poruncă.

Ovid S. Crohmălniceanu



Muzică pentru cameleoni
de Truman Capote


O suprinzătoare și diversă colecție de texte a unuia dintre cei mai interesanți scriitori americani ai secolului XX.

Traducere din limba engleză de Iulia Gorzo
Ilustrația copertei de Mircea Pop
hardcover, 110 x 180 mm
ISBN 978-606-710-504-9

Fie că evocă Sudul copilăriei sau vizita făcută unei bătrâne aristocrate din Martinica, fie că merge pe firul unei serii de crime suspecte sau descoase un membru al sectei lui Charles Manson, fie că-și petrece timpul în compania lui Marilyn Monroe sau însoțește o menajeră prin casele diverșilor ei clienți, Truman Capote adună aici oameni reali și povești adevărate, concepând un soi de reportaje pe care le ridică la rang de artă. Stilul rafinat și precis, fascinația pentru psihicul uman, privirea empatică – ce nu e însă străină de maliție –, toate se regăsesc în această suprinzătoare și diversă colecție de texte a unuia dintre cei mai interesanți scriitori americani ai secolului XX.

„Un stilist și un povestitor fără egal. Limpede și relaxat, cu un simț al dialogului excelent, aproape de perfecțiune.“  - The New York Times Book Review

„Electrizant... o adevărată lovitură. Agilitatea și ingeniozitatea lui Capote fac ca aceasta să fie cea mai agreabilă carte a sa.“ - Newsweek



Follow on Bloglovin

No comments:

Si soarele e o stea