Tuesday, April 25, 2017

Avanpremiera! Citeste acum un fragment din „Întoarcerea”, primul volum al seriei Titanii, de Jennifer L. Armentrout


Fragment:

În vilă era linişte, aşa cum miaş fi dorit să fie şi în capul meu. Niciun zgomot – nici măcar o răsuflare greoaie sau o vorbă şoptită. O adevărată binecuvântare.

Paşnic.

Decorul era însă altă poveste.

Din punctul meu de observație, aflat în capul scării principale, primul etaj, deschis şi opulent, arăta de parcă prin uşile duble de bronz intrase un camion şi descărcase pe podea un transport de SpaghettiOs. Totul era împroşcat cu roşu şi mizerie şi arăta de parcă o baterie întreagă de tunuri trăsese un şuvoi interminabil de ravioli cu vită pe tavane şi pereți… grămezi de hălci dintro grămadă de tipuri diferite de substanțe solide care se află în general în interiorul unui corp.

No să mă mai uit niciodată cu aceiaşi ochi la o conservă de Chef Boyardee.
Totuși, pe mine nu ajunsese nicio picătură de sânge. Cizmele mele negre luceau; pe pantalonii militari negri și cămașa Under Armour1, uniforma standard a Străjerilor, nu era nicio picătură de sânge închegat. Aveam talentetalente majore.

Miam plimbat privirea peste încăperea de dedesubt. Asta trebuie să fi fost, de departe, una dintre cele mai reușite Decontaminări ale meleceea ce însemna găsirea și distrugerea trădătorilor care, acum mai mult de un an, îl susținu-seră pe Ares când încercase să preia controlul asupra lumii muritorilor.

Amărâții ăia naveau nicio șansă în Hades.
Bieții pământeni obișnuiți care se amestecaseră unde nar fi trebuit zăceau morți printre odraslele olimpienilor. Dar majoritatea celor împrăștiați pe podeaua de dedesubt erau pursânge. Numele lor oficial era Hematoi. Miam dat ochii peste cap. Erau pe cât de îngâmfați le sugera numele. Erau produsul a doi semizei care șio trăseseră. Sângele lor era consideratpur în comparație cu cel al categoriei complementare lor, semipurii, rodul împreunării dintre un pursânge și un muritor. Din simple considerente genetice, semipurii erau mai slabi decât purii. Aveau în ei mai puțin eter2, substanța care înconjura Olimpul și era, totodată, însăși forța vitală care curgea în sângele zeilor și în toate creațiile lor. Eterul ne permitea să ne simțim unii pe alții. Purii aveau în ei mai mult eter decât semipurii și de aceea purii puteau controla elementele, exact ca zeii, dar semipurii nu puteau. Societatea noastră fusese împărțită mii de ani, pentru că purii se consideraseră dintotdeaunadeasupra semipurilor, practic înrobindui până acum un an, doar din cauză că, genetic, aveau mai mult eter.

Dar când mureau, erau toți la fel, adică împuțiți, murdari și morți.

Miam întors privirea spre ușile duble căscate. Străjerii erau aici. Le simțeam ezitarea de a intra în clădire, le simțeam pe vârful limbii îngrijorarea. Un zâmbet mia încolțit pe buze. Știau că eram eu aici. Și ei mă puteau simți, dar eram ceva mult diferit de ei.

Eram semipur, dar eram și Apollyon, copilul unui pursânge și al unui semipur, o împreunare care fusese interzisă vreme de o mie de ani, pentru că un Apollyon era mai puternic decât ar fi putut spera vreodată să fie un pursânge sau un semipur.

Și întotdeauna ajungeam înaintea lor la ascunzătorile trădătorilor, așa că Străjerilor nu le mai rămânea de obicei decât să strângă după mine, ceea ce sunt convins căi încânta peste măsură.

Prima care a intrat a fost o femeie semipură, îmbrăcată exact ca mine. Părul negru era strâns întrun coc în vârful capului. Era mai în vârstă, avea probabil vreo 35 de ani. Pentru un Străjer, era destul de neobișnuit să trăiască așa de mult. Sa oprit chiar lângă intrare şi tenul ei smead a pălit. A strâns în mâini pumnalele de titan, de parcă se aștepta să sară ceva nărăvaș de sub toată mizeria însângerată.

Femeia a ridicat bărbia, iar lumina de deasupra ia brăzdat pomeții largi. Avea o cicatrice crestată sub ochiul drept, unde pielea era mai deschisă la culoare. Ma văzut și a încremenit.

Eu am zâmbit mai larg.

În urma ei, a năvălit un alt Străjer, aproape doborândo. Ma văzut și a șoptit:
Seth.

Îmi spusese numele de parcă găsise un monstru sub pat, iar mie mia cam plăcut. Apoi a apărut un alt Străjer și apoi încă unul. Al cincilea a aruncat o privire la proiectul meu de design interior și s-a prăbușit. Lovinduse cu mâinile peste genunchi, a început săşi verse maţele.

Drăguț!

Societatea noastră ființa total necunoscută pentru muritorul de rând și funcționase vreme de mii de ani în baza a ceva cunoscut drept Orânduirea Rasei. Orânduirea fusese desființată, ceea ce însemna că semipurii nu mai erau obligați să aleagă între a deveni Străjericare să vâneze creaturi violente, săi apere pe puri, să aplice legile și, în general, să moară al naibii de repede făcânduși treabasau servitori, o ocupație care nu prea era ocupație, ci mai degrabă sclavie. De atunci, mulți puri râzgâiați se înrolaseră să devină Străjeri, compensând pierderea semipurilor care începeau să zică „numi pasă de rahatulăsta, mam cărat”.

Ceea ce nu era neapărat un lucru bun.

De exemplu, idiotul care vărsa pe toată podeaua mea însângerată era un pur. Când sa îndreptat de mijloc, cam verde la faţă, sa dat înapoi, scuturând din cap:


Nu pot, a icnit. Nu pot să fac așa ceva.


Follow on Bloglovin


No comments:

Si soarele e o stea