Sunday, February 10, 2013

Recenzie si Concurs Dragobete #2: Gazda de Stephenie Meyer

Melanie Stryder refuză să se stingă. Lumea noastră a fost invadată de un duşman invizibil. Oamenii devin gazde pentru aceşti invadatori, minţile le sunt luate, în timp ce corpurile lor rămân intacte şi îşi continuă vieţile, aparent neschimbate. O mare parte din omenire a cedat. Când Melanie, unul dintre puţinii oameni sălbatici în viaţă, este capturată, are convingerea ca i-a sosit sfârşitul.Wanderer, sufletul invadator care a intrat în corpul lui Melanie, a fost avertizată despre provocările cauzate de trăirea în corpul unui om: emoţiile covârşitoare, multitudinea de simţuri, memoriile prea clare. Dar mai era ceva dificil, ceva la care Wanderer nu se aştepta: vechiul chiriaş al corpului refuza să renunţe la posesiunile minţii ei. Wanderer îi pune la încercare gândurile lui Melanie, sperând să descopere locurile pe unde se ascund restul de oameni rezistenţi. În schimb, Melanie îi umple mintea lui Wanderer cu viziuni despre bărbatul pe care îl iubeşte Jared, un om care încă îşi duce traiul în clandestinitate. Incapabilă să se despartă de dorinţele corpului lui Melanie,Wanderer începe să tânjească după un om a cărui demascare făcea parte dintre însărcinările ei. Când forţele exterioare le transformă pe Wanderer şi pe Melanie în aliate, ele se pregătesc să plece în căutarea omului pe care ambele îl iubesc, căutare ce se dovedeşte a fi periculoasă şi nesigură. Una dintre cele mai de succes scriitoare din ziua de azi, Stephenie Meyer, autoarea faimoasei serii Amurg, ne oferă un roman de neuitat despre perseverenţa iubirii şi despre ce înseamnă să fii om.

Parerea mea: Când mi-am cumpărat și am citit această carte, eram încă în febra Twilight. Îmi aduc aminte că apăruseră în România toate volumele din seria Amurg și eu, normal, ca orice fan înfocat, le citisem deja de 3 - 4 ori. Apoi minune! La Rao apare Gazda și ce fel de fan Stephenie Meyer aș fi fost eu, dacă nu aș fi avut-o pe raft în cel mai scurt timp posibil? 
 
M-a surprins într-un mod plăcut abordarea de către autoare a unui subiect total diferit față de cel din seria anterioară.
În Gazda avem parte de o lume distopică. Pământul este invadat de o rasă extraterestră care ia sub stăpânire corpul uman, conservând toate amintirile sufletului uman, care apoi dispare.
Melanie este însă o conştiință puternică, un suflet uman rebel care refuză să-și accepte fără luptă înlăturarea. Grija pentru fratele ei mai mic despre care nu mai știe nimic de când l-a lăsat în grija lui Jared pentru a pleca s-o caute pe Shanon, verișoara ei, presupusă a fi încă om și dragostea pe care o are pentru Jared, unul dintre puținii oameni rămași neposedați, o fac să înfrunte orice pentru a rămâne conștientă. Asta o menține într-un permanent conflict cu sufletul extraterestru posesor al trupului ei, Wanderer.
Toate gândurile și amintirile lui Melanie sunt despre Jamie și Jared, umplând astfel și conștiința Wandei cu imaginea bărbatului pe care îl iubește, care încă este stăpân pe corpul lui și se ascunde împreună cu alți supraviețuitori.
Ce avea această dragoste umană de era mai de dorit pentru mine decât dragostea celor din neamul meu? Poate fiindcă era exclusivă și capricioasă? Sufletele își oferă dragostea și acceptarea tuturor. Aveam chef de o provocare mai mare? [...]

Sau pur și simplu e mai bună cumva? Fiindcă acești oameni pot să urască cu atât de multă furie, iar la polul opus pot să iubească cu mai multă inimă, zel și înflăcărare?
Intrigată de această dragoste dintre Melanie și Jared, pe care parcă începe să o simtă și ea, Wanderer pleacă din comunitatea semenilor ei și pornește în căutarea singurei familii pe care o mai are Melanie, sperând să-i găsească în viață și sănătoși.
Cu siguranță personajele sunt speciale: Melanie pentru puterea și încăpățânarea în a-și atinge scopul de care dă dovadă, iar Wanderer pentru bunătatea și dragostea pe care începe să o simtă, intr-un final, pentru oameni, deși continuă să-și aprecieze semenii la fel de mult.
Jared mi-a trezit sentimente de iubire-ură, din cauza comportamentului lui în diferite circunstanțe. Este clar că o iubește pe Mel și că ar fi în stare de orice pentru a o salva, inclusiv să o ucidă. Apoi realizează că mai există o speranță de a o aduce înapoi şi va face orice sacrificiu pentru a reuși.
- A fost un miracol, mai mult decât un miracol, atunci când te-am găsit, Melanie. În clipa asta, dacă mi s-ar oferi posibilitatea de a alege între a căpăta lumea înapoi și a te avea pe tine, n-aș fi în stare să te părăsesc. Nici măcar ca să salvez cinci miliarde de vieți.
Ian, pe de altă parte, este capabil să pătrundă dincolo de aparențe și să înțeleagă natura și scopul entităților. Este tipul îndrăgostitului de suflet și nu de înfățișare şi asta va fi decisiv pentru el.
Nu este fața, ci expresia ei. Nu este vocea, ci ceea ce spui. Nu este modul în care arăți în acel trup, ci lucrurile pe care le faci cu el. Tu ești frumoasă.
Gazda este o carte despre prietenie, iubire și familie, despre sacrificii și acceptare. Povestea este bine structurată, iar personajele tridimensionale. Nu vă așteptați la un simplu triunghi amoros, pentru că de data aceasta Stephenie Meyer o să vă surprindă cu un alt tip de acțiune.
Cartea mi-a plăcut foarte mult, poate chiar mai mult decât toată seria Amurg și cu siguranță o s-o îndrăgiți și voi.
- Te-am ținut în palmă, Rătăcitoareo, și erai atât de minunată.
Lectură Plăcută!



Photobucket






Dupa cum bine stiti, Gazda va aparea in cinematografe la sfarsitul lunii martie. E cineva nerabdator sa-l vada?


Si pentru ca este luna iubirii, iar noi iubim nespus cartile, pe fiecare dintre voi, vizitatorii Bibliophile Mystery si toate editurile romanesti, va invitam la concurs.
Puteti castiga si voi un exemplar al cartii Gazda, cartonat, nou nout, completand Raffle de mai jos.

Cartea va este oferita de editura RAO, careia ii multumim pentru sustinere si promptitudine.

Succes tuturor!


a Rafflecopter giveaway

57 comments:

Ale Criss said...

Si eu vreausa citesc aceasta carte, mai ales ca apare si filmul. Super recenzie :>

Sandy said...

Anul trecut am citit jumatate din ea si mi-a placut. Nu am reusit sa o termin pentru ca o imprumutasem de la biblioteca si cum era perioada tezelor nu am mai prelungit termenul. Sper sa reusesc sa o citesc pe toata, daca am norocul sa o castig la vreun concurs sau sa mi-o cumpar. Abia astept sa apara si filmul, sper sa ajung sa-l vad la cinema :).

IRLover said...

De cand tot zic ca o citesc.... :)

Crina|| booktwist_ said...

Inca n-am citit-o, dar vreau sa o citesc si sa vad si filmul.

Ştefana Alexandra said...

Am citit cartea, a fost genială, mai ales faza de la final, un final deschis ce-i drept, dar extrem de drăguţ.

ioanaraluk95 said...

abia astept sa apara filmul :X

Andreea said...

Am citit cartea Gazda de la o colega acum doi ani,insa as vrea-o in biblioteca sa o pot citi de cate ori vreau eu,caci a ramas o carte care m-a marcat.Abia astept si filmul.

Andreea said...

Încă nu, stau prost cu banii de buzunar.

Unknown said...

Inca nu am citit cartea, dar imi doresc sa o fac. Cu siguranta voi merge sa vad filmul

Naga said...

La film sigur o sa merg. Sper doar sa apuc sa citesc cartea inainte.. :)

Duduş said...

Inca nu am citit cartea iar despre film nu pot spune nimic pentru ca nu vreau sa-l vad inainte de a citi cartea

Allie said...

Nu am citit cartea inca, dar planuiesc sa o fac, iar apoi sa vad si filmul.

Anonymous said...

gazda este o carte de miliarde de stele va recomand sa o cititi ;))

Alexandra Ioana said...

Nu,nu,am citit-o,dar,imi doresc enorm de mult cartea,ca s-o citesc mai intai,si apoi sa ma duc la film.

Michikit said...

Nu am apucat inca sa citesc cartea, dar desi nu am fost fan al primei serii a autoarei, cartea asta chiar imi surade. E distopie cu extraterestri, ce sa nu imi placa la ea. In plus acum, datorita recenziei am mai aflat cateva lucruri care imi plac, partea cu prietenii si familia. Nu e totutul numai in numele dragostei.

Si da, am de gand sa ma duc la film, desi din cate am inteles multi sunt dezamagiti de actrita aleasa. :)

YuLiAnDrEeA said...

Nu am citit-o dar as vrea sa o citesc pana apare filmul :)

Ralu said...

Nu am citit cartea, altfel nici nu m-aș mai fi înscris la concurs. :)
Am avut o tentativă de a citi versiunea în engleză, eșuată din păcate, însă din ce am izbutit să citesc mi s-a părut o carte originală și plină de suspans.

Cristina said...

Cel mai probabil voi vedea filmul inainte de a citi cartea, dar imi doresc sa o am.

deea s said...

deabia astept sa vad filmul desi as dori sa citesc cartea inainte sa vad filmul:d

Ghanda said...

Am citit cartea si chia rmi-a placut putin mai mult decat seria Twilight. Abia astept sa vad filmul, mai ales ca apare in preajma zilei mele de nastere!

Unknown said...

multumim frumos nu ma asteptam sa mai gasesc concursuri cu aceasta carte

Anonymous said...

Am inceput sa citesc aceasta carte anul trecut, dar, din anumite motive nu am mai putut continua. Este o carte foarte interesanta, total diferita de seria Twilight, si abia astept sa reiau lectura ei cand voi avea ceva timp la dispozitie, pentru ca imi doresc sa o citesc integral. Cat despre film, fie ca voi apuca sa termin de citit cartea pana atunci, fie ca nu, tot voi merge la cinematograf sa-l vad. Mai ales ca-mi si plac foarte mult actorii care fac parte din distributie.

Anonymous said...

Foarte interesanta recenzia! Am pus ochii pe ea mai de mult, dar nu stiam la ce sa ma astept si nu am fost sigura daca ar trebui sa o cumpar sau nu... Multumim pentru concurs! :) poate am noroc

vese said...

Mi-ar placea sa o citesc,imi place cum scrie Stephenie Meyer.
Multumim de concurs.

Unknown said...

nu am citit cartea, dar mi-as dori foarte mult. mi-a placut seria Twilight si cu siguranta Gazda va fi pe gustul meu :)

Anonymous said...

seria Twilight pentru mine a fost o dezamagire, insa gazda a fost o carte iubibila;)) va trebuii sa o recitesc intr-o zi pentru recenzie ;))

horade said...

Nu am ctit-o inca si vreau sa o citesc inainte de a merge sa vad ecranizarea la film.

Unknown said...

mai intai o citesc, apoi filmul :D.

Andd D. said...

Din pacate nu am reusit sa citesc cartea, dar vreaus a o citesc si presupun ca voi vedea si filmul, adica pare foarte interesant.

Unknown said...

Chiar pare interansta mi-ar placea sa o citesc.

Andreea Florentina said...

Nu, din pacate nu am citit-o, dar sigur as vrea sa o citesc.

alexandra14 said...

Nu am citit inca aceasta carte,dar o voi face de indata ce o voi avea.

Cipryan said...

Mi-a atras inca de mai de mult atentia cartea , dar nu am reusit inca sa pun mana pe ea.Desigur ca mi-as dori sa o citesc , cat despre film ,nu stiu.Cred ca ar merita si el vazut.

Roxana Z. said...

Desigur ca vreau sa citesc cartea, doar e Stephenie Meyer :)). Si mai mult ca sigur voi viziona si filmul.

alexa said...

O am in biblioteca, dar nu am reusit sa o citesc.

Anonymous said...

hm.si la mine a stat un an de zile pe raft.apoi un timp mi-am spus gata ...

Bianca Roxana said...

da, sper sa o citesc in cel mai scurt timp.

dana71 said...

Nu am citit-o si cred ca voi merge mai intai la film.

Bamssy said...
This comment has been removed by the author.
Cassie said...

Imi place foarte mult de Stephenie Meyer. Sunt sigura ca si aceasta carte e reusita. Chiar as vrea sa o citesc, cu prima ocazie. :)

Lucian Andrei said...

Nu am avut inca ocazia sa citesc acest roman si inclin catre a citi mai intai cartea si dupa aceea sa vizionez filmul.

Geoo;x said...

Pai as vrea sa citesc cartea, si cu siguranta am sa ma duc la film.

ByBy said...

Da,am citit-o si mi-a placut foarte mult.De abia astept filmul!

iobanicu said...

Nu am citit cartea si imi doresc sa o citesc si sa vad ecranizarea ei.

hellena said...

Nu am avut inca placerea, dar stiu ca este o carte remarcabila !

Larisa said...

Nu am citit cartea, dar sigur o sa urmaresc filmul cand apare.

Unknown said...

Foarte buna recenzia, am citit descrierea carti si am mai citit alte carti de ale autoarei si chiar merita sa citesti de la ea. As fi foarte incantata daca as avea ocazia o citesc.

Emilian S said...

Nu am citit-o, dar o amin plan...! Sper ca filmul sa fie la fel de bun.

irina said...

nu am citi cartea, dar filmul sigur va fi grozav

Anonymous said...

Sunt curioasa cat de tare si-a schimbat stilul autoarea de la Twilight pana la acest roman. Filmul nu stiu daca il voi vedea, dar cine stie, pana apare poate ma razgandesc.

Mirela said...

nu am citit cartea. dar sper sa am ocazia

R3musak3 said...

N-am citit inca aceasta carte, dar imi doresc foarte mult.

Unknown said...

Nu, nu am citit-o însă sper ca voi avea ocazia. Cat despre film, aștept cu entuziasm lansarea.

Anonymous said...

Nu am citit-o, de a aceea mi-o si doresc atat de mult. Am citit multe pareri despre ea pe diverse bloguri si chiar sunt nerabdator sa o citesc. :)

Unknown said...

Nu am citit-o,dar cu siguranta voi merge la film.

Unknown said...

Nu am citit-o,dar cu siguranta voi merge la film.

Unknown said...

Vreau s-o citeasc neapatat! :x La film voi merge dupa ce o citesc

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori