Thursday, February 14, 2013

Preselectie CUPA CARTILOR 2013




Vechii cititori BM își amintesc cu siguranță de Competiția CUPA CĂRȚILOR desfășurată anul trecut aici pe blog. Pentru cei noi, avem mai jos o scurtă prezentare.

Ce reprezintă CUPA CĂRȚILOR 2013? Un mod distractiv de a stabili un clasament al celor mai apreciate cărți publicate în România în anul 2012 şi aflarea cărții numărul 1 în preferințele voastre! Seriile formate din 2 sau mai multe cărți vor fi reprezentate în concurs printr-o singura intrare a seriei respective.

Participă la CUPA CĂRȚILOR 2013 numai cărțile publicate anul trecut, sau seriile din care a fost publicat în 2012 minim un volum.
Fiecare carte își va prezenta pledoaria, pentru a convinge că merită să treacă în etapa următoare. 
În prima etapă intră 32 de cărți și rămân 16.
În etapa a doua intră 16 și rămân 8.
În etapa a treia intră 8 și rămân 4.
Semifinala cuprinde 4 cărți din care vor ajunge 2 în Finală.

Pentru a stabili cele 32 de titluri participante, vă rugăm pe toți să ne scrieți într-un comentariu TOP 5 al preferințelor voastre.
ATENȚIE! Numai cărți publicate în anul 2012.
Începem noi:
CRISTINA
Shadow Falls de C. C. Hunter
Sânge Albastru de Melissa de la Cruz
Îngerul Nopții de Becca Fitzpatrick
Hex Hall de Rachel Hawkins
Frăția Pumnalului Negru de J. R. Ward

BONNIE
Dispozitive Infernale de Cassandra Clare
Instrumente Mortale de Cassandra Clare
Dispăruți de Michael Grant
Spulberă-mă de Tahereh Mafi
Culoride Dragostei de Kerstin Gier

Preselecția se încheie pe 30 martie 2013. Asteptăm topurile voastre.
Photobucket Photobucket


*Cupa Cărților este parte a campaniei Viața Cărților – Susțineți piața de carte din Romania. Dacă și tu iubești editurile românești, răspândește vestea.

SI-AU OFERIT SPRIJINUL:

MYTHICAL BOOKS

Vrei sa ne ajuti si tu? 

41 comments:

Andreeea said...

1. Jocul Minciunii
2. Spulbera-ma
3. Altfel de Ingeri
4. Eve
5. Jurnalele Vampirilor

Alexandra Gheorghiev said...

1.Damnare
2.Spulbera-ma
3.Nascuta la miezul noptii
4.Evernight
5.Eve

Allie said...

1. Instrumente mortale
2. Dispozitive infernale
3. Divergent
4. Casa Noptii
5. Nu plange sub clar de luna

shauki said...

1. Dispozitive infernale de Cassandra Clare
2. Spulbera-ma de Tahereh Mafi
3. Moarte subita de JK Rowling
4. Divergent de Veronica Roth
5. Culoarea sentimentelor de Kathryn Stockett

piticmic said...

1. Instrumente mortale, de Cassandra Clare
2. Numere, de Rachel Ward
3. Altfel de ]ngeri, de Lili St. Crow
4. Maximum Ride, de James Patterson
5. Georgina kincaid, de Richelle Mead


PS: Allie, din câte ştiu, n-a apărut niciunul din cele 9 volume Casa nopţii în anul 2012, deci nu cred că se încadrează aici.

krisszu95shinnygirl said...

1.cele 13 motive
2invitatie la nunta
3.jocul minciunii
4.numere
5maximum ride

georgiana serban said...

In primul rand , vreau sa va sugerez sa tieti cont de cartile care au fost anul trecut inscrise in concurs :Chimie perfecta si Cele 13 motive.
Nu cred ca ar fi corect sa intre intre in preselectia de anul acesta,chiar daca au fost publicate in 2012.
In al-II-lea rand,vreau sa tineti cont de cartile care nu fac parte dintr-o serie si care poate merita toata atentia noastra(anul trecut crtiteriul acesta nu s-a luat in considerare).
Ar fi frumos ca toti cei care fac propuneri sa specifice titlul cartii,si seria din care face parte.Nu de multe ori se intampla ca o carte dintr-o serie sa nu fie la fel de buna ca cele precedente.
In rest va felicit pt initiativa voastra,si va urez succes.
Propunerile mele pe mai tarziu.

Bia Bianca said...

1.divergent
2.50 de umbre ale lui Grey
3.micutele mincinoase( nu stiu daca a fost publicat in 2012)
4.frumosii
5.spulbera-ma
By the way vreau sa participe si blogul meu, va ajut si eu ce trebuie sa fac, daca sunt acceptata?

Christyna_BM said...

@Bia, sa-mi lasi un link cu blogul tau si sa-mi dai un semn pe mess ca sa-ti dau bannerul. Restul detaliilor le discutam pe parcurs.

@georgiana, multumim foarte mult pentru sugestii. Cele 13 motive nu va mai intra, insa Chimie perfecta este serie activa, intre timp mai are un volum aparut, asa cum probabil mai sunt si altele care au continuari aparute in 2012.
Totul depinde numai de voturile cititorilor. Intra in competitie cele mai votate 32 de titluri. E greu sa-i obligam sa scrie titlul si seria, dar va promit ca le veti vedea pe toate la final, inclusiv numarul de voturi al intregii liste :)

Witch said...

1. Magie de doi bani
2. La jumatatea drumului spre mormant
3. Nopti de patima
4. Cartea pierduta a vrajitoarelor
5. Numere

Vero said...

Păi eu vreau să ”ofer sprijinul” :)
Adresa blogului meu e asta: http://vero-cartirecenzii.blogspot.ro/
Curând voi pune și postarea :) Zilele astea, când am timp :D

Bia Bianca said...

super acesta e blogul meu
http://quietreadin.blogspot.ro/

Pzzike said...

As vrea sa ofer si eu o mana de ajutor:)
Blogul meu: http://nervidetoamna.blogspot.ro/
Id-ul meu: sadiko_psik13

Katherine said...

Hei buna,as vrea si eu sa particip. Acesta e blogul meu - http://booksmyfirstlove.blogspot.ro/ iar id-ul- katherine_morgan25.

krisszu95shinnygirl said...

ok..georgiana serban..eu sunt noua pe aici deci nu am de unde sa stiu ce carti au fost sau nu mentionate in lista de anul trecut , plus ca nu s-a precizat nicaieri..ce fel de carti trebuiesc mentionate ci pur si simplu s-a zis doar atat si sper sa nu ma insel carti publicate in 2012..
citatul e ceva de acest gen Participa la cupa cartrilor 2013 numai cartile publicate anul trecut,sau serilile din care a fost publiat in minim un volum.si apoi eu mi-am scris doar cartile preferate si atat...era o opinie personala si nu cer sa fie nimeni de acord cu ele ;)) ..eu am inteles ceea ce ai dorit tu sa spui:)) ..sper ca ai inteles si tu ceea ce am dorit eu sa exprim.

Bia Bianca said...

poti afla ce carti au participat anul trecut sus la pagina cupa cartilor, kris

CCAM said...

Conditia de intrare in Cupa s-a stabilit "aparitie in 2012". Daca o carte a fost sau nu participanta in alte competitii, oricat de similare ar fi acestea, nu are relevanta.

Este posibil sa participe 1 singur volum dintr-o serie si nu seria ca atare.
In plus, a trecut ceva timp si perceptia cititorilor e posibil sa se fi schimbat.
Genul nu conteaza, propuneti cartile pe care le doriti si votati. Cupa vrea sa arate preferintele voastre... atat

krisszu95shinnygirl said...

da am observat ;)) sunt mai multe carti care au fost si anul trecut , dar acestea sunt preferintele cititorilor :)) eh;)) ..oricum..

krisszu95shinnygirl said...

ccam multumesc pentru lamurire..

Ladybug said...

De data asta prind si eu Cupa de la inceput:">.
1. Eve
2. Vampirii din Morganville
3. Magie de doi bani
4. Micutele Mincinoase
5.Vampirii Sudului
Sper ca am inteles corect:d

Theutza Theutza said...

1. Instrumente mortale
2. Dispozitive infernale
3. Divergent
4. 50 de umbre ale lui Grey
5. Chimie perfecta

Cassie Zh said...
This comment has been removed by the author.
Cassie Zh said...
This comment has been removed by the author.
Cassie Zh said...

1.Dispozitive infernale de Cassandra Clare
2.Divergent de Veronica Roth
3.Shadow Falls de C.C. Hunter
4.Magie de doi bani de Kelley Armstrong
5.Numere de Rachel Ward

Bia Bianca said...

oho s-au inscris cateva bloguri din cate vad. ma bucur ca iau si eu parte

krisszu95shinnygirl said...

felicitari pentru initiativa zic ..

Ştefana Alexandra said...

Topul meu:
1. Spulberă-mă de Tahereh Mafi
2. Cincizeci de umbre J L James
3. Instrumente mortale de Cassandra Clare
4. Culorile Dragostei de Kerstin Gier
5. Chemarea ingerului de Guillaume Musso

Vreau şi eu să ajut dacă se poate.
http://valsulfluturilor.blogspot.ro/
Şi las o adresă de e-mail, nu obişnuiesc să las adresa personală, aşa că o voi lăsa pe cea a blogului. Cea personală o trimit în primat. valsulfluturilor@yahoo.com

Bia Bianca said...

e o idee super aceasta competitie. ne mai dam si noi cu parerea si speram sa si castige favoritele noastre

krisszu95shinnygirl said...

euu nu m-am gandit la asta ca si la o competitie ci pur si simplu am spus ce carti prefer oricum tin pumnii tuturor cartilor participante

giddusadik said...

Ma bucur ca ati hotarat sa reluati Cupa Cartilor si in 2013, cu o noua editie :) Mai jos este topul meu:

Amurg - Stephenie Meyer
Culorile Dragostei - Kerstin Gier
Ingerul Noptii - Becca Fitzpatrick
Dispozitive Infernale - Cassandra Clare
Fortele Raului Absolut - Kelley Armstrong

krisszu95shinnygirl said...

de aproximativ un an ma chinui sa citesc fortele raului absolut dar vazand cateste de populara cred ca am sa iau si eu taurul de coarne candva si in mod cert dupa ce imi salvez cartea de sub dulap:)))

Raganar said...

1 Shadow Falls
2 Vampirii din Morganville
3 Hex Hall
4 Elita Intunecata
5 Cercul secret

andra lavander said...

Shadow Falls
Fever
Harry Potter
Dispozitive infernale
Fratia pumnalului negru

Wild Rose said...

1. Dispozitive infernale - Cassie Clare
2. Shadow Falls - C. C. Hunter
3. Vanatoare nocturna - Jeaniene Frost
4. Vampirii din Morganville
5. Divergent & Insurgent (insurgent e din 2013, se pune ca serie?) - Veronica Roth :)

Pop Andreea said...

Dispozitive Infernale
Instrumente Mortale
Spulbera-ma
50 de Umbre ale lui Grey
Divergent

Aaa, si nu cumva VM a avut ultimul volum scos la sfarsitul lui 2011?

Multumim pentru initiativa, fetelor! :)

Cristina Elena said...

O sa incerc sa fac un top, avand in vedere ca trebuie sa fie carti aparute la noi in 2012.

1. Stingerea de Rachel Caine, Vampirii din Morganville, vol. 7;
2. La Jumatatea Drumului spre Mormant de Jeaniene Frost, Vanatoare Nocturna, vol. 1;
3. Naluca si Naucul de Stacey Kade, vol. 1;
4. Taine de Sucub de Richelle Mead, Georgina Kincaid, vol. 5;
5. Chemarea Ingerului de Guillaume Musso;
6. Greselile Mirandei de Jill Mansell.

Cam acesta ar fi topul facut de mine in urma conditiilor. Mai sunt carti aparute in 2012 pe care le am in biblioteca si inca nu am apucat sa le citesc sau nu am vrut sa le citesc, deoarece astept si urmatoarele volume, sa le citesc cursiv. Cum mai sunt si carti pe care le-am citit, dar nu sunt aparute la noi si nu le-am putut trece in topul meu.
Imi cer scuze pentru numarul 6, dar mi-a placut mult cartea si am ras mult citind-o!

Ramona said...

Am vrea sa participam si noi, cu blogul Altfel de carti, daca ne primiti! http://altfel-de-carti.blogspot.ro/

◦kyky™♥◦ said...

Mă bucur mult că aţi continuat cu ideea.

1. Moarte Subită de J.K.Rowling
2. Divergent de Suzanne Collins
3. Spulberă-mă de Tahereh Mafi
4. Urâţii - Scott Westerfeld
5. Legăminte - Ally Condie

Cristina said...

1. Vampirii din Morganville
2. Jocul minciunii
3. Sange albastru
4. Culorile dragostei
5. Cercul secret

Sandy said...

Chimie perfecta
Spulbera-ma
Ingerul noptii
Naluca si Naucul
Probabilitatea statistica te a te indragosti la prima vedere

Casandra said...

Dispozitive Infernale de Cassandra Clare
Divergent de Veronica Roth
Culorile Dragostei de Kerstin Gier
Ingerul Noptii de Becca Fitzpatrick
Instrumente Mortale de Cassandra Clare

Si soarele e o stea